Rime nebune

Nu ştii nimic -
Ai cap de ţap!
(mă rog, nici măcar nu are rimă...)

Primele poezii

Piticul

Un pitic atât de mic
Făcea baie-ntr-un ibric
De săpun s-a-mpiedicat
Şi piticul s-a-necat.
Vai, vai! Ce păcat
Că piticul s-a-necat!

Jurnal de mulinuţ

Poveste de iarnă

Azi am călătorit pe o întindere de zăpadă înconjurată de nişte dealuri acoperite cu păduri. Ningea cu fulgi mari şi deşi. A ţinut-o tot aşa vreo jumătate de oră. Tatălui meu, şoferul excursiei, începuseră să-i scadă dorinţele cartofice, dar într-un târziu, susţinut de prietenul şi copilotul său, Sori, şi discutând cu mai mulţi cetăţeni, a găsit casa de unde noi trebuia să luăm acei cartofi pentru care ne duseserăm acolo.

În totală concordanţă cu peisajul în care ne aflam, am observat că gospodăria acelor oameni avea ceea ce-mi dorisem să văd de mult: cai, oi, câine, găini şi chiar şi miei. Mieii behăiau subţire şi oile gros. Câinele lătra pe sub poartă şi se răţoia la noi. Găinile erau foarte cuminţi.

Nenea Adrian a scos căruţa, sub care se ascundea câinele, în curte. A intrat apoi după cai în grajd pe care i-a scos unul câte unul. Caii ştiau exact locul în care trebuiau să stea în faţa căruţei. Ocupându-şi locurile, cartofii fiind deja încărcaţi, toţi eram gata de plecare. Lucru pe care l-am şi făcut, de altfel. Ne-am suit pe capră şi am purces la vale.

Mă uitam mirată la acei cai mari care ne cărau, nemaivăzând niciodată asemenea "motor". Fascinaţia acestei "decapotabile" îmi inunda fiinţa, gândindu-mă că totul ar putea continua aşa la nesfârşit. Nu se putea deoarece trebuia să ajungem lângă maşină. Totuşi, bucuria acestei scurte călătorii m-a determinat să vă povestesc în această manieră. Câinii lătrau, oamenii se uitau la noi, cei mari vorbeau, povestindu-şi fiecare ce mai făcuse, ninsoarea încetase, soarele strălucea şi streşinile picurau. Era un vis de iarnă.

Poze

Mi-a făcut tata poze când lucram pentru blog.


Mă rog, eu căutam nişte muzică pe trilulilu, dar asta e, m-aţi prins!

Primele poezii

Poezie cu broscuţă

O broscuţă mititică
S-a suit pe scândurică
Când să facă "oac-oac-oac!"
A căzut cu fundu-n lac.

Primele poezii

Poezie cu iepuraş

Iepuraşul meu iubit
Cin' te-ntrece la fugit?
Ai lăbuţe mititele
Ochişori - două mărgele
Mustăcioară la guriţă
Şi un petec de codiţă.

Jurnal de mulinuţ

Ziua mea

Astăzi e ziua mea: de mâine nu voi mai fi sugar, ci copil mic.

Mama mi-a făcut un tort cu un chip vesel pe el, ochii-i verzi din kiwi, gura-i din măr şi nasul dintr-o bomboană de ciocolată, toate astea mi-au arătat că şi cei mari se pot distra copilăreşte. Nostim, de altfel, lângă nasul de ciocolată am găsit înfiptă cifra "unu" din ceară albă, care pe deasupra se mai şi aprindea şi pe care n-am ştiut s-o sting. Problema cu stinsul fiind rezolvată de mama, am început să înfulecăm toţi din tort bucurându-ne de firicelele de morcov şi bucăţile de ananas, dar mai ales de aroma de scorţişoară.

Părinţii mei mi-au mai dăruit şi o plimbare prin parc. Acolo am văzut multe ciori şi am auzit lătrând nişte câini foarte drăguţi. De asemenea, ne-am întâlnit cu Maria şi fiul ei, Robert. Petrecuseră Revelionul foarte bine, ca şi mine, de altfel. Deşi am dormit devreme, iar la miezul nopţii, când a fost bombardamentul de petarde, părinţii mei mi-au mărturisit că dormeam dusă, am avut plăcerea de a constata că anul în care fusesem bebeluş se dusese, iar vremurile noi mă aşteptau.

La mulţi ani tuturor, deci şi mie!